BUNICUŢA LUPTĂTOARE

Astăzi are loc ziua onomastică a bunicii. Ne pregătim  dinainte, pentru a nu întârzia. După cum ştim cu toţi, în special bătrânilor le place ca totul să fie exact cum au stabilit şi eu cum deobicei nu sunt foarte punctual cu siguranţă vom întârzia şi de această dată. Probabil bunica se va înfuria puţin la început dar îi va trece imediat, bucuroasă că am ajuns. Ora stabilită este 16:00. Acum este 15:45 şi eu abia sting computer-ul.

-         Hai  Dorin, mai repede

-         Acuma vin stai să-mi iau pantofii.

-         Deja am întarziat un sfert de ora!

-         Las’ ca încă 5 minute pierdute nu înseamna nimic…în lumea noastră

Într-un fnal am reuşit şi eu să ies pe uşă. Drumul până la bunica este scurt, pierdem doar un sfert de oră   pe drum. Am ajuns numai bine, după caclculele mele. Sunăm la poartă şi ne întampină bunica puţin tristă dar cu un zâmbet cinic pe buze spunând:

            -Aţi ajuns exact la timp.

            -Ştiu…

            -Dorin, tacă-ţi gura!

            - Bună mamă, scuze că am întârziat.

            -Nu-I nimic, m-am obişnuit de acum…parcă ce-I jumătate de oră sau o oră în plus nu!?

            Dăm cadoul bunicii şi o felicităm pentru că a reuşit să ajungă pană la această vârstă- 83 de ani. Apoi mergem la masă unde ne aşteptau aperitivele pline cu bunătăţi.

            Casa bunicii este una destul de mare, cu un exterior bine pus la punct cu geamuri de termopan cu vie în curte dar fiind iarnă aceasta este acoperită de un strat gros de zăpadă. În spate are o grădiniţă care, vara, îi ocupă tot timpul. Interiorul casei este unul larg în care te simţi numai bine, iar eu de fiecare dată când merg la ea şi intru în sufragerie, din cauza aerului puternic şi cald mi se face somn şi deobicei vizita mea la bunica are ca scop un somn odihnitor. Ceea ce mi se pare ciudat în casa dânsei este camera pe care o ţine mereu închisă, iar când o întreb ce este acolo îmi răspunde că este locul în care copiii nu  au acces din cauza că este prea frig şi ca e posibil ca uşa să se blocheze. Bineînţeles este ceva mai mult, însă bunica ştie să tină un secret.

            După ce mâncăm ambele feluri de eu mă duc puţin în sufragerie unde mă întind câteva minute pe pat. După cum era de aşteptat adorm. Deobicei somnul la bunica era unul odihnitor pentru că nu visam nimic niciodată. De acesată dată somnul îmi este tulburat de un vis. Dupa ceva timp mă trezesc speriat. Dormisem doar vreo 2 ore. Mă ridic de pe pat, şi mă duc tulburat în camera de oaspeţi să văd dacă părinţii mei se mai află acolo. Aceştia mă anunţă că în jumătate de oră plecăm. Eu mă duc înapoi în sufragerie unde mă aşez pe pat şi mă gândesc la visul pe care l-am avut dar care nu a avut  un final. Acţiunea visului se petrce aici, în casă, în camera interzisa copiilor. Acum gândeam că probabil am avut acest vis din cauza disctuţiei pe care o avusem cu bunica înainte de somnul spontan. În vis apăream tot eu în cameră iar acolo era un pat asemanator cu cel pe care am adormit şi în jurul lui o mulţime de oglinzi. Bineînteles că m-am dus şi m-am asezat şi pe acel pat. Însă când am atins patul, acesta s-a învârtit şi m-a trimis în subteran. După cum arăta era un canal de scurgere. Merg prin acesta, iar după ceva timp ajung la o despărtitura. Aleg la întâmplare calea prin care să merg. După ce păşesc prin bezna totala din acel tunel, calc pe ceva moale, era ceva verde lipicios. Îmi continui drumul. După ce mai merg câţiva paşi cad din nou, iar visul se sfârşeşte în cădere nemaiajungând la sol. Stând puţin şi analizând cele întâmplate în vis primul lucru care mi-a venit în minte era faptul că trebuie neapărat să intru în acea cameră, însa acum era prea tarziu deoarece trebuia să plecăm. În acea seara am adormit cu gandul ca poate voi visa continuarea celor întâmplate în acea cameră. Fără succes. A doua zi m-am trezit destul de odihnit fără să fi avut niciun vis in legătură cu camera. Iau micul dejun cu familia, repede apoi mă duc spre bunica. Când ajung poarta era închisă şi era dat drumul la câine. Sar gardul, iar Mitruţ, dulăul bunicii se repede la mine lătrând. De cum se apropie îşi dă seama că sunt eu,. Strig puţin prin curte să văd dacă nu este pe undeva prin jur, însă nu raspunde nimeni. Mă uit în ghiveciul de langă uşă, unde deobice ţine ascunsă cheia de la intrare. Descui uşa, şi mă duc spre camera cu pricina. Încerc uşa, dar aceasta era încuiată.Caut o bucată de timp cheia, dar este de negăsit. Căutând-o găsesc o agrafă si o bucată subţire de fier. Erau numai bune pentru a putea deschide încuietoarea uşii. O descui cu ajutorul acestora, şi intru. Când păşesc în încapere rămân ca şi cum aş fi văzut o fantomă. Era  un pat şi o oglindă în dreapta lui. Mă apropii cu grijă de pat şi mă aşez pe el. Nu se întamplă nimic. Sar pe dânsul, însă tot nu se intampla nimic. Mă plimb prin camera cu gandul că poate voi găsi ceva. De cum intrasem mi se păruse ciudat faptul că era o curăţenie impecabila deşi bunica îmi spusese că nu mai deschisese camera de mult timp. Supărat, mă aşez din nou pe pat, învartind oglinda din faţă, deodată patul se lasă puţin în jos întorcându-se şi aruncându- mă într-o canalizare. Dacă atunci când am intrat în cameră şi am văzut patul şi oglinda acum am rămas stupefiat de faptul că aproximativ toate aspectele erau ca în visul avut.. Bineînteles că merg prin canalizare şi ajung la o despărţitură. Aleg partea pe care nu o alesesm in vis. Păşesc cu grijă prin tunnel însa era la fel de intuneric. Mergând tot înainte calc pe ceva alunecos şi cad. Însă ce este ciudat este că un current care venea de jos mă împingea cu o forţă incredibilă. Am ieşit printr-o gura de canal, adica am fost forţat ,de current. Când ies văd un castel înconjurat de un şanţ cu apă ,dar podul peste care trebuia să trec era lăsat, şi când mă uit mai bine, pe el se afla bunica împreună cu o creatură ciudată. O strig pe aceasta, iar  când mă observă rămâne uluită, şi de cum ajung lăngă ea începe să mă certe.

            -Ce cauţi aici? Parcă ţi-am spus ca nu ai voie să intrii în camera aceea.

            -Şi tocmai de asta m-ai făcut curios…

            - Curiozitatea asta, ştii că poate omorî oameni??

            -Aşa se aude prin bătrâni însă acum, în zilele noastre îţi poate aduce şi beneficii

            -Bine,bine nu e acum momentul să ne certăm

            -Dar ce e cu creaturile astea, sau ce-or fi ele.

            -Sunt cele care mă ajută să păstrez casa şi curtea curate…şi acum sunt în pericol

            -Pericol!?

            -Da, celălat grup care face mizerie au anunţat un atac….

            Intrăm în casetel unde se aflau cam 500-1000 de astfel de creaturi.Toate erau echipate cu săbii laser ca în Războiul Stelelor. Tot ce vedeam, era în afara realitatii, parcă eram într-un basm cu dragoni, castele, acum ca totul să fie complet mai trebuiai zânele şi printesele. Am întrebat-o pe bunica daca vor apărea iar ea mi-a raspuns putin supărată de întrebare..

            -Dar ce suntem într-un basm aici?

            -Nu ştiu.

-Te asigur că nu suntem.

-Celelalte fiinţe care ai spus tu că vor ataca cu ce sunt echipate?

-Celelalte sunt mai numeroase însă nu au niciun echipament, ele….

-Ele… ce?

-Ele mănancă tot ce prind , sunt ca nişte dinozauri

Totul se învârtea în capul meu nu mă mai simţeam ca în realitate, parcă eram intr-un spaţiu fictiv. Dinozauri, săbii laser,castele….

Deodata se aude un răcnet.

-         Vin dinozaurii!!!!!

-         Pe locuri “cavalerilor”.

Sună ca şi cum bunica ar fi  comandantul lor.

            -Bunico nu eşti cam  în vârstă pentru a mai lupta

            -Priveşte şi învaţă!

Bunica  se învârtea, zbura, şi taia capetele dinozaurilor care începeau sî-i manance pe “cavaleri” chiar în acel moment un dinozaut sare chiar în faţa mea. Eu ridic sabia cavalerului căzut lângă mine şi  tai capul dinozaurului. Apoi cobor şi mă duc să o ajut pe bunica. Reuşim să rezistam atacului.

            -Foarte bine Dorin, acum că le-am învins armata, nu vor mai putea ataca vreme de 300 de ani.

            -Probabil ştii ca trebuie să-mi dai o explicaţie pentru toate acestea nu?

            -Nu este nicio explicatie, tot ce ştiu e că atunci când am cumpărat casa, această cameră exista. Când am descuiat-o şi am atins oglinda de lângă pat acesta m-a trântit într-o canalizare, după ce am mers o bucată de timp  am ajuns aici. Am stat închisă 250 de ani iar când  mi-au dat  drumul şi am ajuns înapoi în realitate aveam aceiaşi vârstă, iar ceasul era înainte doar cu 2 ore.Apoi când m-am intors aici am fost primită regeşte. Şi de atunci o data la 300 “cavaleresti” îi ajut pe cavaleri să reziste atacurilor dinozaurilor.Mai trebuie să-ţi spun că atunci când ne întoarcem nu va trebui să spui nimanui despre cele întamplate aici sau despre existeţa unor asemenea făpturi..

            -Promit.

            -Daca te ţii de cuvânt voi avea grijă să trăieşti în această lume alături de mine ca şi adjutant de comandant, destui ani încât să vezi sfârşitul lumii

            -Bine bunico

            Ne întoarcem în “lumea reală” iar eu plec acasă, oarecum bucuros şi nu mă mai gândesc niciun moment la cele întâmplate. Las totul în voia sortii. Am fost alături de bunica şi în “lumea ficţională” şi în “lumea reală” până la moarte, iar după decesul ei, eu am fost comandantul Cavalerilor vreme de 2 milenii “cavalereşti şi cam 70 de ani reali” însă tot nu am apucat să văd sfârşitul lumii.