Nicăieri nu-i mai bine ca acasă

Presupun că ați auzit cu toții de această expresie "nicăieri nu e mai bine ca acasă" însă ce cred eu că înseamnă această afirma, este că oriunde ai călatorii prin lume la un moment dat ți se face dor de locul natal sau nu neapărat de loc ci mai mult de atmosferă. De exemplu pleci din țară mergi în Londra, Paris, Roma, Vilnius, Varșovia, vezi toate minunățiile acestor tări, te distrezi la maxim, cunoști oameni noi, ai experiențe nemaiîntâlnite în România însă după un timp stând la geam și uitându-te la cer iți aduci aminte de "Mama Românie" și te gândești ce ai face în acel moment în țară, în oraș alături de tovarășii de "ieșeală" astfel  dându-ți seama că vrei să te întorci. Chiar dacă momentele de dinaintea întoarcerii sunt grele deoarce nu-ți dorești să pleci și când esti în oraș și-ți amintești ce amuzant a fost să fi plecat aproape că îți vine să plângi. Însă după un timp uiți și ești fericit în clasicul anturaj și ai doar amintirea grozavă și pozele, filmulețele care iți pot aminti în fiecare zi de locurile grozave în care ai fost.

Trebuie menționat că din toate locurile în care am fost Londra a fost și va rămâne locul cel mai frumos. De ce? Cred că mulțumită faptului ca Londra este orașul cu combinația perfectă dintre distracție maximă și cultura modernistă. Și acum să fim serioși când pleci într-o altă țară doar 20 % pleci pentru a-i explora cultura și lingvistica. Eu cel puțin am fost pentru a mă distra și pentru a avea contact cu altfel de mentalități și cu altfel de atmosferă iar experientele avute în Londra le-au învins pe toate celelate din alte mari capitale. Nu știu dacă ați încercat vreodată să vă imaginați un oraș ca pe un lucru fantastic, supranatural ca în filmele SF în care orașele arată ca niște navete spațiale imense moderne cu un număr de locuitori imens în care toată lumea are ceva de făcut, unde modernismul și distracțiile sunt duse la un alt nivel. Așa mi-am imaginat eu Londra, bineînțeles când m-am întors. Londra mi-am închipuit-o ca fiind "nava mamă" a tuturor lumilor. Oamenii aflați acolo fiind niște cyborgi foarte drăguți iar clădirile imense fiind locul în care se decide viitorul lumii. E adevărat în realitate Londra nu decide mai nimic pentru omenire însă în lumea fantastică Londra este locul în care se întâmplă totul. Broaștele țestoase au capacități supraomenești și ele sunt cele înțelepte iar fiecare om care are o problemă vizitează Big Bang-ul unde stă borasca șefă care este mai bătrână decât însuși universul. Ea este cea care controlează timpul și de asemenea are capacitatea de a călătorii prin el. Așa am fost și eu la ea în vizită iar conexiunea pe care o puteai simții era imensă, acea energie incredibilă are puterea de a mișca acele batrânului ceas și de a dilata undele cerebrale astfel permițându-ți sa treci dincolo de barierele timpului să vezi trecutul în prezent și viitorul în trecut. Poate par nebun însă Londra îți poate crea senzația de dilatare a timpului iar când se face seara nu-ți mai dai seama ce ai făcut toata ziua de a trecut așa de repede timpul. Noaptea lăsându-se pe la ferestre îți dai seama că nu ai ce face în casă și pleci de urgență afară iar luminile și atmosfera incendiară de petrecere te fac să-ți amintești de "Broasca Înțeleaptă" și să uiți de toate lăsându-te pradă magiei Londrei.

Cu siguranță și celelate capitale au fost superbe însă nu fiecare oraș poate avea o "Broască înțelaptă" deși fiecare își are magia lui. Parisul are o cultură impresionantă însă caracterul și comportamentul oamenilor lasă de dorit, Vilnius este un oraș superb însă atmosfera comunistă strică magia, Roma demonstrează că stă la baza dezvoltării culturii latine însă incultura și ignoranța oamenilor strică buna impresie creată mulțumită cărților, modernismul Varșoviei realizat de după al doilea război mondial oferă speranță dar în același timp crează milă.
Astfel ajungând înapoi în România care fără să mă laud am văzut-o în proporție de 80 % și pot spune că este locul complet. Aici avem incultură,prostie, maneliști, țigani, tărani fără viitor care se oamoară de la 1 metru pătrat de pământ, parașute ce-și văd doar interesul, profitori, nepăsători însă de asemenea avem locuri impresionante, muzică bună, poate cei mai inteligenți oameni de pe planetă cele mai frumoase "Broaște țestoase" cei mai înțelepți bătrâni, tărani de caracter care ne dau de mâncare, distracții numeroase, posibilități de realizare și de ce nu, de studii, și din punctul meu de vederea aici se află "Broasca țestoasă SUPREMĂ" însă din păcate încă nu a fost descoperită dar sunt sigur că atunci când va fi, România va fi țara cea mai puternică și frumoasă din lume și de ce nu românii adevărați vor conduce lumea.

Trista cerșetoare

Acţiunea se petrece în anul 1(înainte de Hristos) în universul : Plăcinta cu afine

Fugind printre oamenii pădurii verzi,printre copacii împăienjeniţi de negrul serii, omul  cu păr lung ascuns în spatele copacului bătrân,fugea bezmetic printre crăcile întinse ale copacilor.Acel om avea strâns în mână un inel care strălucea doar la atingerea razelor lunii.Acel om apărea şi dispărea de parcă ar fi avut un pliculeţ verde lipit pe spatele neted şi alb ca raza ce-l străpungea.Acel om nu putea avea decât un ten roziu ca al unei pantere încântate de întâlnirea prinţului.Acel om avea faţa îmbujorată iar când se apopia arăta ca o sirena adânc pătrunzătoare în tainele sinelui, iar sinele pătrundea în toate mările parcurse de sirena cu ochii roşii ca adânacul iadului.Cu tăliple arse fug de roşu  ca de un om mort iar omul vine după mine cu un cântec care pe loc mă face să mă opresc şi să-mi dau seama că asta era soarta,nimic nu o putea împiedica, doar un simplu sărut ar fi facut totul paradis, iar verdele întunecat al pădurii ar fi fost pe loc transformat în infinitate, iar infinitatea în plăcere.Sărutul a fost infinitate iar în acea infinitate am ajuns pe cele mai inalte valuri alaturi de o fantasma a vietii. Realul nereal al acelei sărutari a fost ca atingerea norişorilor care vesteau dimineaţa.Aceasta a venit iar fantasma nu s-a oprit. Un “EU” transformat pleacă la vânat:

   Trezindu-mă la ora de psihologie şi vorbind despre vrăbii, broaşte ţestoase, copăcei, norişori realizez că de fapt tot ce se petrecea în capul meu, era produs de aerul urât mirositor din clasa friguroasa fără geamuri  termopan . Stăteam în prima bancă sprijinit de caloriferul din spatele meu.Pofa’ se uita la mine înspăimântată spunându-mi că ar trebui să consult un psiholog, pardoxal fiind faptul că ea era pshiolog. În fine, trecând peste aceste aspecte ajungem la colegii mei.În spatele meu 4 fete: una dintre ele puţin încurntată şi plictisită peste măsura de discuţiile mele cu profa. Cei de din  dreapta mea nu sunt aşa de importanţi însă au avut un rol esenţial în unele chestiunii fie de afaceri sau  personale. Discuţia aprinsă referiotare la “necesitatea broaştelor ţestoase pentru univers” şi faptul că acestea alcătuiesc o mare parte din cunoştintele necesare pentru descoperirea universulu,i este pierdută atunci când un coleg dintre aceia de “afaceri” care au mulţi ochi, şi care se chinuie să îşi ducă propoziţiile până la capăt şi se cred “cooli” intervin stricând profunzimea absolută. Lucrul de care acest “intelectual” se interesează este dacă “inima lui se află în siguranţă dacă-şi cumpară o cafea în pauză împreună cu prietena lui urâtă ” bineînţeles doamna profesoară găsindu-şi portiţa de scăpare din discuţia pe care dumneaei o privea ca pe o “ciudăţenie a naturii” poartă o convorbire “filozofică” cu acest “mohican” care durează 5 minute până când eu intervin din nou şi întrebând dacă dumneaei  crede în existenţa “dragostei”.Răspunsul ei(impresionându-mă la momentul de atunci şi ţinând seama de faptul că era măritată) este destul de filozofic iar privit din mai multe părţi se poate observa inteligenţa unui psiholog care crede că broastele ţestoase sunt ciudate. Răspunsul fiind scurt: “Dragostea este prea neagră pentru zilele noastre”. Am înţeles decum a terminat propoziţia că iubeşte broaştele ţestoase. Iar de atunci la fiecare oră când vorbesc despre contribuţia boraştelor ţestoase, a copăceilor, a norişorilor la existenţa universulu, doamna profesoara desi încearca să pară dură şi nepăsătoare de fapt, ei aceste lucruri îi alcătuiesc universul. Astfel inima mea(stiind că mai am pe cineva în acelaşi “trip”) zburda ca un iepure pe câmpiile verzi ale patriei. Acest iepure de culoare verde spre maron contribuie şi el la existenţa… nimănui- un lucru important privit prin prisma broaştelor ţestoase. În fine explicaţiile referiotare la broaştele ţestoase nu-şi au locul aici. Această poveste continuă datorita dragostei. Cum vine asta încă nu am înţeles nu pentru că nu aş iubi sau aş fi iubit ci doar pentru că dragostea “intelectuală” mă depăşeşte. Când vorbesc despre “intelectualii clasei” mă simt ca şi cum aş  vorbi despre o maimuţă care şi-a spart capul în timp ce se epila pe picioare. Dragostea dintre doi “intelectuali” care de fapt sunt mai reduşi mintal decât doi urangutani care merg la sală, se rezumă la simplul fapt de a se iubi 2 persoane fără caracter(urangutanii nicidecum nu sunt fără caracter). Această dragoste incapabilă de sentimente se realizează atunci cand o fata urâtă şi grasă se uita dupa un “ochios “ mic şi urât (nu ca toti “ochioşii” ar fi mici şi urâţi). Acest “ochios”  nemaivăzând în viaţa lui cum arată un “avorton al naturii” crede că e fată(cele de care i  s-a spus cand era mic, că trebuie să le ia de soţie). Aşadar, “intelectualul” şi “avortonul” se întâlnesc după ce un băiat cu caracter a părăsit “avortonul”,  tocmai din această cauză iar alt baiat pe care această specie il dorea nu s-a uitat la ea,  doar pentru simplu fapt că era grasă(puţin rasist) însă acesta a fost un bine pentru sine. Această dragoste dintre cele două specime continuă la toate orele însă spre uimirea mea nimeni înafară de vreo 2 profi nu o băga în seamă. Oricum, eu, privind din perspectiva unui “outsider” îmi dau seama că dragostea celor doi se sfârşeşte odată cu apariţia unui “Don Juan” cu vreo 4-5 ani mai mare decât creatura şi care din lipsă de ocupaţie sau pentru că alte fete îl consideră o creatură la fel de urâtă precum consider eu “avortonul naturii”. În fine aceste două specii se regăsesc, se potrivesc mai tarziu se căsătoresc fac doi copii la fel ca ei iar bietul “intelectual” părăsit cu vreo doi ani în urmă după ce a fost înşelat, încearcă să revină la vechile obiceiuri, dar nimeni nu-l băga în seamă. Ajunge într-o cârciumă, suparat, bea o bere se îmbată atat de tare încât începe să-şi spună povestea de viaţă tuturor din împrejurimi iar toti râzând de penibilitatea sa, încearcă să-l scoată din carciuma, însă beat peste măsură fiind şi nimănui păsându-I de el, o femeie cu bascheţi îl scoate afară sunând un taxi. Această femeie musculoasă, şi foarte “bărbatească” îl ţine cu o forţă de necrezut. Acesta inconştient fiind începe să plângă pe umărul cucoanei. Taxiul vine iar cucoana grăbindu-se, se împiedică şi căzând cu tot cu “bolnav” îi sare peruca blonda din cap descoperindu-se  chelia şi tatuajul cu o tarantulă de pe ceafă. Acesta îşi ridică peruca şi se transformă din nou într-o “ea”. În Taxi  “aceasta” îşi notează numarul în telefonul “bolnavului” şi îl duce direct acasă în pat. Politicoasă fiind “aceasta” pleacă. A doua zi revenindu-şi din “boală” , se uită în telefon descoperind numărul “acesteia”, o sună, se întâlnesc la un suc-DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE între cei doi. Se plac deşi “blondina” îi spuse toată poveste şi îi arată  “profunzimea” , “intelectualul” îşi dă seama că fetele în adevăratul sens al cuvantului nu au fost atrase de el din cauză că acestuia îi plăceau “perucile”. Aşadar, eu auzind toate acestea despre fostul meu coleg, mă grăbesc să mă însor cu fata pe care o iubeam si care nu purta perucă şi care avea toate caltiăţile unei femei frumoase, realizând cât de rău a putut să ajungă lumea, însă fostul meu coleg nu ajunsese deloc rău spre deosebire de “iubirea” din tinereţe, care cu doi copii făra soţ făra bani cerşeşte la o margine de drum. Amândoi (eu cu soţia şi el cu soţul) ne întâlnim în faţa colţului în care această “prinţesă decăzută”  cerşea, toţi patru,  salutându-ne respectuos nu aruncăm nici măcar o privire  tristei cerşetoare.

ORICE ASEMĂNARE CU REALITATE ESTE PUR ÎNTÂMPLĂTOARE                      ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE.NU-L LUAȚI PERSONAL CĂ NU VĂ AJUTĂ CU NIMIC

ÎNCONJURAT DE PROSTIE

             Multă lume vorbeşte despre muzica rock, luând-o în batjocoră şi spunând că acest gen semnifică întunericul şi că ascultând-o vei fi „posedat”. De fiecare dată când aud pe cineva spunând acestea sunt sigur că este genul de om “născut pe ritm de house sau manele”. Bineînţeles că încerc să-i explic, defapt ce înseamnă rock-ul, dar de fiecare dată nu reuşesc pentru că acel om este închis în „incultura” lui  şi în lipsa  de experienţe de viaţă şi în primul rând pentru că respectivul sau respectiva niciodată nu a ieşit din cercul  de manele sau de house. Acest gen de oameni, sunt ca nişte lichele. Se ţin de tine ca lipitoarea de piele. Dacă încerci să le explici că nu au dreptate ei îşi susţin punctul de vedere, până reuşesc să se enrveze pe ei înşişi. Deasemena trebuie explicat faptul că rock-ul are un mesaj pe care nu mulţi îl pot înţelege. Întradevăr sunt genuri de rock, cu un mesaj mai mult îndreptat spre împărăţia întunericului însă nu tot timpul acesta este greşit. Aceste genuri de muzică sunt: Black metal, Death metal, Melodic death-metal. După cum am spus multe dintre aceste genuri au ca mesaj venirea diavolului pe pământ însă de multe ori se mai vorbeşte şi despre “greşelile” pe care Dumnezeu le-a făcut şi cu omenirea şi cu Îngerul cel rău. Genruile de rock pe care mulţi îl confundă cu  Meldoic death-metal este Viking metal-ul. Aici mesajele sunt în mare parte cu caracter istoric. De multe ori este amintit numele lui Dumnezeu dar nu este luat în batjocoră, chair dacă explică destul de clar unele conspiraţii şi unele “greşeli’’  ale lui Dumnezeu. Un alt gen de rock este Folk-metal-ul în care de multe se vorbeşte despre distracţie dar şi despre zilele grele ale oamenilor. Mulţi oameni consideră Heavy metal-ul  cel care ar putea aduce desfâul societăţii, dar  mesajele şi aici sunt împărţite. De multe ori se vorbeşte despre droguri, băutură, prostituţie, însă aceştia nu au spus niciodată ceva de genul “trăieşte astfel pentru a-ţi fi bine” cum de multe ori se întâmplă în cadrul muzicii house. Mulţi înţeleg rock-ul ca pe un gen de muzică în care toţi “grohăie” neînţelegându-se nimic. Este cu totul şi cu totul greşit. Acel “grohăit” seminifică disperarea şi încercarea de a explica durerea din sfuletul artiştilor.Mulţi nu înţeleg versurile deoarece nu sunt atenţi, ori sunt distraşi de manelele puse de vecin.

Mulţi preferă să sfârşească în incultură decât să asculte muzica bună.Aceasta este greşeala societăţii deoarce promovează doar melodiile comerciale, iar astfel mintea omenească este transpusă într-o stare de nepăsare pentru ca mai apoi să sfârşească în incultura pe care muzica   ascultată a impus-o. Nu există nicio soluţie pentru aceste fapte, totul ţine de voinţa fiecăruia. Se spune că gusturile  nu se discută, însă  când este vorba despre house şi manele, aceste două genuri care sunt doar nişte imitaţii eşuate a muzicii, îi poţi spune celui care ascultă că defapt va  sfârşi într-o lume în care incultura şi muzica proastă vor domina, dar din păcate degeaba vei încerca să-i explici, nu va înţelege niciodată că genul pe care  îl ascultă defapt nu este muzică. Aşa că până societatea va promova  muzica bună, în fiecare orăşel, sătuc, cartier,stradă vor  exista “cocalari” care să spună că “Nicolae Guţă este  regele muzicii româneşti”sau că “Nu există cântăreţ mai mare şi mai bun ca Justin Beiber”. Aşa că aveţi voinţă şi ascultaţi muzica bună că dacă vă veţi lăsa pe mâna societăţii veţi muri fără să ştiţi cine au fost The Beatles şi Cargo.

Muzica de ieri şi de azi

Ascultător de muzică bună...

Dacă stau bine să mă gândesc, îmi dau seama că acest articol este greşit încă din titlu. Vreau să spun că MUZICĂ s-a cântat până în secolul trecut. Ce se poate asculta astăzi la posturile de radio sau TV, din păcate, trebuie să admitem că nu se poate numi muzică.

          În zilele noastre, muzica bună nu mai are loc sau nu mai are cine să o cânte. Puţini au mai rămas dintre adevăraţii muzicieni. Mulţi „s-au dus” şi, din nefericire, se pare că din urma lor nu mai vine nimeni care să-i înlocuiască. Tot ce a mai rămas de la marii interpreţi de rock, jazz sau alte genuri muzicale, sunt înregistrări făcute acum mulţi ani.

          Pe de altă parte, problema nu este chiar atât de greu de înţeles: cum ne putem aştepta ca un copil născut în anii 2000 să dezvolte o pasiune pentru muzica bună, când el „se trezeşte” în ritm de manele sau house?

          Aşadar, în condiţiile în care copiii înţeleg că rock-ul, muzica bună, înseamnă Hannah Montana, Justin Bieber sau alţi „idoli” de acest fel, este lesne de înţeles de ce gustul pentru MUZICĂ se pierde odată cu trecerea anilor. 

"Adevăraţii muzicieni" ai zilelor noastre

MESERIA MEA ESTE DE "SOLDAT"

            Aici voi vorbi despre logica anumitor obiecte de la filologie. Probabil vă asteptaţi să încep prin a spune că matematica este ce mai lipsită de logică. Aşa şi este. Însă, ţinând cont de faptul că suntem la un profil umanist multe obiecte nu-şi au rostul. Acum probabil mă veţi crede incult. Într-adevăr şi celelalte obiecte îţi crează cultura generală, nu doar româna, franceza şi engleza- aceste obiecte care ar trebui să fie principalele obiecte de studiu. Bineînţeles ca nu putem avea “O ţară ca afară”unde aceste fapte nu există, aici situaţia se schimbă, obiectele de bază uneori sunt înlocuite de matematică, logică,fizică,muzică şi alte obiecte care în mod normal ar ocupa ultimele locuri pentru elevii de la filologie. Dar în următorul exemplu veţi putea constata şi voi că defapt nu este doar vina profesorilor. La filologie, care studiaţi în domeniu ştiţi, se dă teză la limba latină. În mod normal un obiect la care dai teză, ar trebui să ai cel puţin 2 ore, în mod logic. Însă, programa “inteligentă” este concepută de aşa natură încât o oră de latină este înlocuită de o oră de matematică sau de 1 oră de fizică sau de 1 oră de logică- dar să o luăm pe rând. Despre matematică am tot vorbit, aţi înţeles ideea, acum să vorbim despre celelalte materii “lipsite de logică”-pentru un profil uman. De exemplu fizica, este o materie care aparţine în totalitate profilului real. După explicaţiile profesorului am înţeles că  scopul acestei materii la filologie este de a ne îmbogăţii cultura generala, bine, am înţeles  dar totuşi pentru a putea încheia o medie sunt necesare cel puţin 2 note (să ţinem cont că sunt 2 ore de fizică, 2 de logică, 2 de mate şi 1 de latină). Profesorul explică aceste lucruri dar, bineînţeles ca şi în cazul matematicii profesorul nu ţine seama de profil şi te bombardează cu “scăunele”. În concluzie este lipsă totală de conştientizare din partea celui care are catalogul. Logica.Această materie este una care pentru mine nu are nicio noimă. La primele ore, mi s-a părut mie cât de cât interesantă însă după ce pătrunzi în materie şi vezi ce termeni şi ce demonstraţii şi tot felul de lucruri pe carre , acum, să fim serioşi nimeni nu le va mai folosi niciodată şi mai ales ţinând cont că din clasa aX-a nu o mai ai ca şi obiect de studiu. Însă ce este şi mai deranjant, este faptul că profesorul are pretenţii şi cerinţe uneori mai mari de cât de la obiectele de bază ceea ce mi se pare absurd, lipsit de “logică”.

            Muzica.Cu această materie probabil că puţini dintre voi au avut probleme, însă se poate întâmpla ca la un moment dat o oră de relaxare să devină una de teroare, în principal din cauza profesorului. Acum, să gândim logic, presupunând că ai ales profilul filologie cu scopul de a învăţa 2 limbi străine, de ce obiectele precum: matematica,fizica,logica,muzica, ocupă locul unor ore de română, engleză, franceză  Bineînţeles cum am zis şi mai sus nu este vina profesorului în totalitate, acesta a fost lăsat prea liber acordându-i-se câte 2 ore. Cazul muzicii este unul particular însă şi acest obiect, indifferent de persoană ar trebui înlocuit cu un obiect de bază pentru filologie.În această situaţie se află şi desenul şi religia. Nu mi se pare correct ca aceste obiecte, nefolositoare specializării filologie, să ocupe locul unor materii pe care unii ar dori să le înveţe.

PENTRU A PUTEA ÎNŢELEGE MAI BINE CELE SCRISE CITIŢI ARTICOLUL"MILOGUL"

ACEST ARTICOLT ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!

Dragoste, sau o altă victimă a matematicii?

Demult, când eram tânăr, acum vreo câteva sute de ani, aveam un coleg căruia îi plăcea extraordinar de mult matematica. Atât de mult adora această ştiinţă, încât şi-o închipuia ca pe o zână bună, ca pe o prinţesă, ca pe o tânără domnişoară cu chipul luminos ce împărţea bucurie tuturor – sincer, eu îmi închipuiam că matematica este o vrăjitoare malefică, o regină a răului, o babă cu intenţii criminale.

     Anii au trecut, iar elevul căruia îi plăcea matematica, pe măsură ce creştea, începea să vadă viaţa cu alţi ochi (şi nu mă refer aici la ăia de sticlă). Părinţii lui divorţaseră când el era mic şi îl lăsaseră în grija bunicilor. Însă aceştia, profesori de matematică în tinereţe, au murit de o boală cumplită, „chinul cifrelor”. Aşadar, băiatul trăia singur acum... Căuta pe cineva care să-l înţeleagă şi să-l iubească, o fată alături de care să găsească fericirea. Numai că adolescentul nu ştia ce înseamnă dragostea adevărată: tot ce iubise el întreaga viaţă era matematica.

          Se găndi tânărul cum să facă, cum să dreagă; puse problema în ecuaţie, scoase întregii din fracţie şi până la urmă reuşi să găsească rezolvarea... Singura metodă prin care putea să afle fericirea era să aleagă profilul real pentru liceu.

          Aşa a şi făcut. Însă nu după mult timp am aflat că tânărul licean începuse, cum se spune, „să fure curent”... ba că o vede pe zâna matematicii, ba că a aflat, alături de prinţesa cifrelor, nemurirea...

          Ei bine, dragi prieteni anti-matematică, aşa se întâmplă cu toţi cei care nu îşi cunosc limitele şi nu ştiu când să renunţe. Şi cine o face ca ei, ca ei să păţească!...
ACEST ARTICOLT ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!

CHINUL CIFRELOR

       În acest articol, dacă nu aţi fost convinşi din celelalte, vă vom explica de ce matematica, uneori, poate duce la sinucidere şi ce e bine să o evitaţi atunci când vă daţi seama că matematica nu este pentru voi şi că vă aflaţi într-o cursă din care doar cei puternici  scapă.

Vom începe prin a spune de ce unele persoane cedează atunci când află că matematica va fi pentru ele o povară, considerată prea greu de dus. Mai demult, când se dădeau teze unice, ştiu că a arătat la televizor cum un biet elev, eminent în celelalte materii, atunci când a aflat nota înjositoare pe care a luat-o la teza la matematică, pentru a nu-i supăra pe părinţi şi pentru a nu fi privit urât de profesori, şi-a pus capăt zilelor. Părinţii au fost îngroziţi atunci când au găsit bileţelul ce perezenta cauza sinuciderii. Ei au fost primii care au blestemat aceste forţe ale întunericului, aceste forţe care fac parte dint-un univers necunoscut, incontrorabil, care nu produc decât rău pentru persoanle care nu sunt dispuse să-i afle “limitele”. Această campanie este închinată persoanelor care consideră că viaţa este mai mult decât o cifră pusă pe o foaie de hârtie.
            De ce s-au înâmplat aceste lucruri îngrozitoare? Din punctul meu de vedere există 3 motive dintre care 2 sunt chiar idioate. Primele 2 motive cred că ar putea fi lipsa de experienţă şi de comunicare. El fiind un elev eminent şi ţinând cont de sistemul nostru educaţional, la şcoală având note bune la celelalte obiecte şi chiar dacă nu ştia o boabă de matematică, notele lui la această materie erau la fel de bune ca şi la celelalte, iar el, nemailuând  niciodată o notă slabă la matematică iar părinţii şi  profesorii nu i-au  explicat că defapt dacă ia o notă mică la orice obiect nu  trebuie să moară nimeni, acestea au produs catastrofa.

            Un alt motiv ar putea fi conservatorismul sau prostia. Oarecum, conservatorismul, este o cauză a lipsei de comunicare. Băiatului, neexplicându-i nimeni  niciodată unele lucruri legate de note şi el neînţelegând că notele proaste fac parte din viaţa oricărui elev - fie el eminent sau de nota 7 - nu trebuie să-şi facă griji, că până la urmă sunt doar nişte cifre puse pe o foaie de hârtie care nu  exprimă neapărat cunoştinţele tale.

 Concluzia este că el s-a sinucis pentru o cifră care în mod normal peste ani şi-ar fi amintit şi ar fi râs cu multă plăcere. Prostia şi conservatorismul uneori pot fi frate şi soră. Prostia este incurabilă, conservatorismul se poate înlătura după ani trăiţi în grupuri de oameni novatori. “Chinul cifrelor” ucide!
ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!

BUNICUŢA LUPTĂTOARE

Astăzi are loc ziua onomastică a bunicii. Ne pregătim  dinainte, pentru a nu întârzia. După cum ştim cu toţi, în special bătrânilor le place ca totul să fie exact cum au stabilit şi eu cum deobicei nu sunt foarte punctual cu siguranţă vom întârzia şi de această dată. Probabil bunica se va înfuria puţin la început dar îi va trece imediat, bucuroasă că am ajuns. Ora stabilită este 16:00. Acum este 15:45 şi eu abia sting computer-ul.

-         Hai  Dorin, mai repede

-         Acuma vin stai să-mi iau pantofii.

-         Deja am întarziat un sfert de ora!

-         Las’ ca încă 5 minute pierdute nu înseamna nimic…în lumea noastră

Într-un fnal am reuşit şi eu să ies pe uşă. Drumul până la bunica este scurt, pierdem doar un sfert de oră   pe drum. Am ajuns numai bine, după caclculele mele. Sunăm la poartă şi ne întampină bunica puţin tristă dar cu un zâmbet cinic pe buze spunând:

            -Aţi ajuns exact la timp.

            -Ştiu…

            -Dorin, tacă-ţi gura!

            - Bună mamă, scuze că am întârziat.

            -Nu-I nimic, m-am obişnuit de acum…parcă ce-I jumătate de oră sau o oră în plus nu!?

            Dăm cadoul bunicii şi o felicităm pentru că a reuşit să ajungă pană la această vârstă- 83 de ani. Apoi mergem la masă unde ne aşteptau aperitivele pline cu bunătăţi.

            Casa bunicii este una destul de mare, cu un exterior bine pus la punct cu geamuri de termopan cu vie în curte dar fiind iarnă aceasta este acoperită de un strat gros de zăpadă. În spate are o grădiniţă care, vara, îi ocupă tot timpul. Interiorul casei este unul larg în care te simţi numai bine, iar eu de fiecare dată când merg la ea şi intru în sufragerie, din cauza aerului puternic şi cald mi se face somn şi deobicei vizita mea la bunica are ca scop un somn odihnitor. Ceea ce mi se pare ciudat în casa dânsei este camera pe care o ţine mereu închisă, iar când o întreb ce este acolo îmi răspunde că este locul în care copiii nu  au acces din cauza că este prea frig şi ca e posibil ca uşa să se blocheze. Bineînţeles este ceva mai mult, însă bunica ştie să tină un secret.

            După ce mâncăm ambele feluri de eu mă duc puţin în sufragerie unde mă întind câteva minute pe pat. După cum era de aşteptat adorm. Deobicei somnul la bunica era unul odihnitor pentru că nu visam nimic niciodată. De acesată dată somnul îmi este tulburat de un vis. Dupa ceva timp mă trezesc speriat. Dormisem doar vreo 2 ore. Mă ridic de pe pat, şi mă duc tulburat în camera de oaspeţi să văd dacă părinţii mei se mai află acolo. Aceştia mă anunţă că în jumătate de oră plecăm. Eu mă duc înapoi în sufragerie unde mă aşez pe pat şi mă gândesc la visul pe care l-am avut dar care nu a avut  un final. Acţiunea visului se petrce aici, în casă, în camera interzisa copiilor. Acum gândeam că probabil am avut acest vis din cauza disctuţiei pe care o avusem cu bunica înainte de somnul spontan. În vis apăream tot eu în cameră iar acolo era un pat asemanator cu cel pe care am adormit şi în jurul lui o mulţime de oglinzi. Bineînteles că m-am dus şi m-am asezat şi pe acel pat. Însă când am atins patul, acesta s-a învârtit şi m-a trimis în subteran. După cum arăta era un canal de scurgere. Merg prin acesta, iar după ceva timp ajung la o despărtitura. Aleg la întâmplare calea prin care să merg. După ce păşesc prin bezna totala din acel tunel, calc pe ceva moale, era ceva verde lipicios. Îmi continui drumul. După ce mai merg câţiva paşi cad din nou, iar visul se sfârşeşte în cădere nemaiajungând la sol. Stând puţin şi analizând cele întâmplate în vis primul lucru care mi-a venit în minte era faptul că trebuie neapărat să intru în acea cameră, însa acum era prea tarziu deoarece trebuia să plecăm. În acea seara am adormit cu gandul ca poate voi visa continuarea celor întâmplate în acea cameră. Fără succes. A doua zi m-am trezit destul de odihnit fără să fi avut niciun vis in legătură cu camera. Iau micul dejun cu familia, repede apoi mă duc spre bunica. Când ajung poarta era închisă şi era dat drumul la câine. Sar gardul, iar Mitruţ, dulăul bunicii se repede la mine lătrând. De cum se apropie îşi dă seama că sunt eu,. Strig puţin prin curte să văd dacă nu este pe undeva prin jur, însă nu raspunde nimeni. Mă uit în ghiveciul de langă uşă, unde deobice ţine ascunsă cheia de la intrare. Descui uşa, şi mă duc spre camera cu pricina. Încerc uşa, dar aceasta era încuiată.Caut o bucată de timp cheia, dar este de negăsit. Căutând-o găsesc o agrafă si o bucată subţire de fier. Erau numai bune pentru a putea deschide încuietoarea uşii. O descui cu ajutorul acestora, şi intru. Când păşesc în încapere rămân ca şi cum aş fi văzut o fantomă. Era  un pat şi o oglindă în dreapta lui. Mă apropii cu grijă de pat şi mă aşez pe el. Nu se întamplă nimic. Sar pe dânsul, însă tot nu se intampla nimic. Mă plimb prin camera cu gandul că poate voi găsi ceva. De cum intrasem mi se păruse ciudat faptul că era o curăţenie impecabila deşi bunica îmi spusese că nu mai deschisese camera de mult timp. Supărat, mă aşez din nou pe pat, învartind oglinda din faţă, deodată patul se lasă puţin în jos întorcându-se şi aruncându- mă într-o canalizare. Dacă atunci când am intrat în cameră şi am văzut patul şi oglinda acum am rămas stupefiat de faptul că aproximativ toate aspectele erau ca în visul avut.. Bineînteles că merg prin canalizare şi ajung la o despărţitură. Aleg partea pe care nu o alesesm in vis. Păşesc cu grijă prin tunnel însa era la fel de intuneric. Mergând tot înainte calc pe ceva alunecos şi cad. Însă ce este ciudat este că un current care venea de jos mă împingea cu o forţă incredibilă. Am ieşit printr-o gura de canal, adica am fost forţat ,de current. Când ies văd un castel înconjurat de un şanţ cu apă ,dar podul peste care trebuia să trec era lăsat, şi când mă uit mai bine, pe el se afla bunica împreună cu o creatură ciudată. O strig pe aceasta, iar  când mă observă rămâne uluită, şi de cum ajung lăngă ea începe să mă certe.

            -Ce cauţi aici? Parcă ţi-am spus ca nu ai voie să intrii în camera aceea.

            -Şi tocmai de asta m-ai făcut curios…

            - Curiozitatea asta, ştii că poate omorî oameni??

            -Aşa se aude prin bătrâni însă acum, în zilele noastre îţi poate aduce şi beneficii

            -Bine,bine nu e acum momentul să ne certăm

            -Dar ce e cu creaturile astea, sau ce-or fi ele.

            -Sunt cele care mă ajută să păstrez casa şi curtea curate…şi acum sunt în pericol

            -Pericol!?

            -Da, celălat grup care face mizerie au anunţat un atac….

            Intrăm în casetel unde se aflau cam 500-1000 de astfel de creaturi.Toate erau echipate cu săbii laser ca în Războiul Stelelor. Tot ce vedeam, era în afara realitatii, parcă eram într-un basm cu dragoni, castele, acum ca totul să fie complet mai trebuiai zânele şi printesele. Am întrebat-o pe bunica daca vor apărea iar ea mi-a raspuns putin supărată de întrebare..

            -Dar ce suntem într-un basm aici?

            -Nu ştiu.

-Te asigur că nu suntem.

-Celelalte fiinţe care ai spus tu că vor ataca cu ce sunt echipate?

-Celelalte sunt mai numeroase însă nu au niciun echipament, ele….

-Ele… ce?

-Ele mănancă tot ce prind , sunt ca nişte dinozauri

Totul se învârtea în capul meu nu mă mai simţeam ca în realitate, parcă eram intr-un spaţiu fictiv. Dinozauri, săbii laser,castele….

Deodata se aude un răcnet.

-         Vin dinozaurii!!!!!

-         Pe locuri “cavalerilor”.

Sună ca şi cum bunica ar fi  comandantul lor.

            -Bunico nu eşti cam  în vârstă pentru a mai lupta

            -Priveşte şi învaţă!

Bunica  se învârtea, zbura, şi taia capetele dinozaurilor care începeau sî-i manance pe “cavaleri” chiar în acel moment un dinozaut sare chiar în faţa mea. Eu ridic sabia cavalerului căzut lângă mine şi  tai capul dinozaurului. Apoi cobor şi mă duc să o ajut pe bunica. Reuşim să rezistam atacului.

            -Foarte bine Dorin, acum că le-am învins armata, nu vor mai putea ataca vreme de 300 de ani.

            -Probabil ştii ca trebuie să-mi dai o explicaţie pentru toate acestea nu?

            -Nu este nicio explicatie, tot ce ştiu e că atunci când am cumpărat casa, această cameră exista. Când am descuiat-o şi am atins oglinda de lângă pat acesta m-a trântit într-o canalizare, după ce am mers o bucată de timp  am ajuns aici. Am stat închisă 250 de ani iar când  mi-au dat  drumul şi am ajuns înapoi în realitate aveam aceiaşi vârstă, iar ceasul era înainte doar cu 2 ore.Apoi când m-am intors aici am fost primită regeşte. Şi de atunci o data la 300 “cavaleresti” îi ajut pe cavaleri să reziste atacurilor dinozaurilor.Mai trebuie să-ţi spun că atunci când ne întoarcem nu va trebui să spui nimanui despre cele întamplate aici sau despre existeţa unor asemenea făpturi..

            -Promit.

            -Daca te ţii de cuvânt voi avea grijă să trăieşti în această lume alături de mine ca şi adjutant de comandant, destui ani încât să vezi sfârşitul lumii

            -Bine bunico

            Ne întoarcem în “lumea reală” iar eu plec acasă, oarecum bucuros şi nu mă mai gândesc niciun moment la cele întâmplate. Las totul în voia sortii. Am fost alături de bunica şi în “lumea ficţională” şi în “lumea reală” până la moarte, iar după decesul ei, eu am fost comandantul Cavalerilor vreme de 2 milenii “cavalereşti şi cam 70 de ani reali” însă tot nu am apucat să văd sfârşitul lumii.

           
           

CAMPANIA ANTI-MATEMATICĂ TE ÎNVAŢĂ DE BINE!

CAMPANIA               "ANTI-MATEMATICĂ" TE ÎNVAŢĂ DE BINE!

După cum ştiţi,  pe data de 13 februarie a început campania       "ANTI-MATEMATICĂ" şi bineînţeles că avem nevoie de ajutorul vostru. Chenarul negru din dreapta ne-ar putea ajuta  într-o oarecare măsură să punem capăt tiraniei matematicii. Probabil, acum vă întrebaţi cum un simplu click pe un chenar negru ne poate ajuta pe noi, nişte bieţi elevi care suferim din cauza matematicii, să  punem capăt acestui chin cumplit - "Chinul cifrelor". Foarte simplu, făcând click pe chenar, noi vom şti câţi oameni sunt dispuşi să ne ajute în această campanie care deocamdată nu are niciun sponsor, iar atunci când vom aduna destui oameni vom începe meeting-urile împotriva acestei ştiinţe care în unele cazuri a făcut şi victime în rândul adolescenţilor suferinzi de "Chinul cifrelor". Pentru a afla mai multe, citiţi articolele din josul paginii. 

ACEASTĂ CAMPANIE VA DURA PÂNĂ CE VOM REUŞI SĂ FACEM PERSOANELE (CARE VIZITEAZĂ BLOGUL ŞI CARE SUNT INTERESATE) SĂ SE SIMTĂ, DIN PUNCT DE VEDERE PSIHIC, MAI PUŢIN PRESATE DE ACEASTĂ PUTERE MALEFICĂ NUMITĂ "MATEMATICĂ". SPUNE NU PUTERII MALEFICE A MATEMATICII!

ACEST ARTICOLT ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!