Presupun că ați auzit cu toții de această expresie "nicăieri nu e mai bine ca acasă" însă ce cred eu că înseamnă această afirma, este că oriunde ai călatorii prin lume la un moment dat ți se face dor de locul natal sau nu neapărat de loc ci mai mult de atmosferă. De exemplu pleci din țară mergi în Londra, Paris, Roma, Vilnius, Varșovia, vezi toate minunățiile acestor tări, te distrezi la maxim, cunoști oameni noi, ai experiențe nemaiîntâlnite în România însă după un timp stând la geam și uitându-te la cer iți aduci aminte de "Mama Românie" și te gândești ce ai face în acel moment în țară, în oraș alături de tovarășii de "ieșeală" astfel dându-ți seama că vrei să te întorci. Chiar dacă momentele de dinaintea întoarcerii sunt grele deoarce nu-ți dorești să pleci și când esti în oraș și-ți amintești ce amuzant a fost să fi plecat aproape că îți vine să plângi. Însă după un timp uiți și ești fericit în clasicul anturaj și ai doar amintirea grozavă și pozele, filmulețele care iți pot aminti în fiecare zi de locurile grozave în care ai fost.
Trebuie menționat că din toate locurile în care am fost Londra a fost și va rămâne locul cel mai frumos. De ce? Cred că mulțumită faptului ca Londra este orașul cu combinația perfectă dintre distracție maximă și cultura modernistă. Și acum să fim serioși când pleci într-o altă țară doar 20 % pleci pentru a-i explora cultura și lingvistica. Eu cel puțin am fost pentru a mă distra și pentru a avea contact cu altfel de mentalități și cu altfel de atmosferă iar experientele avute în Londra le-au învins pe toate celelate din alte mari capitale. Nu știu dacă ați încercat vreodată să vă imaginați un oraș ca pe un lucru fantastic, supranatural ca în filmele SF în care orașele arată ca niște navete spațiale imense moderne cu un număr de locuitori imens în care toată lumea are ceva de făcut, unde modernismul și distracțiile sunt duse la un alt nivel. Așa mi-am imaginat eu Londra, bineînțeles când m-am întors. Londra mi-am închipuit-o ca fiind "nava mamă" a tuturor lumilor. Oamenii aflați acolo fiind niște cyborgi foarte drăguți iar clădirile imense fiind locul în care se decide viitorul lumii. E adevărat în realitate Londra nu decide mai nimic pentru omenire însă în lumea fantastică Londra este locul în care se întâmplă totul. Broaștele țestoase au capacități supraomenești și ele sunt cele înțelepte iar fiecare om care are o problemă vizitează Big Bang-ul unde stă borasca șefă care este mai bătrână decât însuși universul. Ea este cea care controlează timpul și de asemenea are capacitatea de a călătorii prin el. Așa am fost și eu la ea în vizită iar conexiunea pe care o puteai simții era imensă, acea energie incredibilă are puterea de a mișca acele batrânului ceas și de a dilata undele cerebrale astfel permițându-ți sa treci dincolo de barierele timpului să vezi trecutul în prezent și viitorul în trecut. Poate par nebun însă Londra îți poate crea senzația de dilatare a timpului iar când se face seara nu-ți mai dai seama ce ai făcut toata ziua de a trecut așa de repede timpul. Noaptea lăsându-se pe la ferestre îți dai seama că nu ai ce face în casă și pleci de urgență afară iar luminile și atmosfera incendiară de petrecere te fac să-ți amintești de "Broasca Înțeleaptă" și să uiți de toate lăsându-te pradă magiei Londrei.
Cu siguranță și celelate capitale au fost superbe însă nu fiecare oraș poate avea o "Broască înțelaptă" deși fiecare își are magia lui. Parisul are o cultură impresionantă însă caracterul și comportamentul oamenilor lasă de dorit, Vilnius este un oraș superb însă atmosfera comunistă strică magia, Roma demonstrează că stă la baza dezvoltării culturii latine însă incultura și ignoranța oamenilor strică buna impresie creată mulțumită cărților, modernismul Varșoviei realizat de după al doilea război mondial oferă speranță dar în același timp crează milă.
Astfel ajungând înapoi în România care fără să mă laud am văzut-o în proporție de 80 % și pot spune că este locul complet. Aici avem incultură,prostie, maneliști, țigani, tărani fără viitor care se oamoară de la 1 metru pătrat de pământ, parașute ce-și văd doar interesul, profitori, nepăsători însă de asemenea avem locuri impresionante, muzică bună, poate cei mai inteligenți oameni de pe planetă cele mai frumoase "Broaște țestoase" cei mai înțelepți bătrâni, tărani de caracter care ne dau de mâncare, distracții numeroase, posibilități de realizare și de ce nu, de studii, și din punctul meu de vederea aici se află "Broasca țestoasă SUPREMĂ" însă din păcate încă nu a fost descoperită dar sunt sigur că atunci când va fi, România va fi țara cea mai puternică și frumoasă din lume și de ce nu românii adevărați vor conduce lumea.