miercuri, 12 mai 2010


Doi bărbaţi şi o ciupercă

Acu’ o sută de ani lumină, exista un copil suferind de tirania matematicii. Acest copil nu putea nicidecum, să înţeleagă acestă semnificaţie, importantă chiar  necesară vieţii lui.  Bineînţeles că de fiecare dată, la fiecare oră neştiind nimic, şi nereuşind să înţeleagă, avea o stare de amuzament şi vorbea mereu cu colegul de banca. Acest coleg de bancă se găsea şi el într-o postură asemănătoare cu a lui. Acest coleg era un om care putea fi cel mai amuzat de matematică dar care totuşi îi putea înţelege unele ciudăţenii, boala lui, o boală mentală foarte gravă se afla deocamdată  în telofază iar cea a copilului exasperat de matematică se afla  în metastază. Nici unul dintre ei nu puteau distinge exact diferenţa dintre matematică şi fizică, astfel la o oră de matematică, o oră oarecare, cei doi fiind amuzaţi peste măsură de un subiect absurd, s-au apucat de vorbit şi de râs. Acestă oră  a fost cea care i-a marcat pe viaţă. Doamna profesoară,  ca o “Babă comunistă”  a folosit agenda neagră”, agenda în care doar marii criminali, hoţi, violatori, răpitori, cămătari, mafioţi sunt trecuţi, aceşti doi copii suferinzi de prea mult amuzament de prostia lor în matematică au fost scrişi iar toate planurile lor s-au năruit. Însă mulţumită unei tării de caracter de neînchipui şi încă suferinzi de amuzament de la ora trecută au reuşit să depăşească momentul,dar au răma notaţi  pe viaţă, în “agenda neagră” unde au fost scrişi alături de toţi nesăbuiţii. Aceşti doi copii din cauza acelei zile nu au reuşit să promoveze, rămânând în aceaşi clasă, dar încă marcaţi în acel carnet.
            Poliţia a fost îngrozită când a văzut că două nume de renume mondial au fost trecute într-un carnet alături de cei mai malefici oameni de pe planetă. Aceşti doi copii au fost întemniţaţi, iar legenda spune că în ziua de azi încă veghează deasupra elevilor suferinzi în matematică, încurajându-i şi facându-i să creadă în puterile lor şi cel mai important lucru ajutându-i să evite să fie scişi în “agenda neagră”.
            Se spune că cei doi, acum, sunt undeva, pe o planetă întunecată în care toată lumea vorbeşte limba română, totul este simplu, nu există aparate de calcul şi nimeni nu face socoteli sau ‘funcţii”, radicali sau alte ciudăţenii. Toată lumea are cultură generală însă nimeni nu reuşeşte să calculeze rezultatul „înmulţirii!?’’: 2+2=?. Acesta rămâne misterul pe care se spune că nimeni de pe acea planetă nu a reuşit să-i dea de capăt. Acest calcul este aflat întru-un univers paralel cu cel în care se află planeta celor doi băieţi, îngerii păzitori pentru persoanle suferinde de “chinul cifrelor” şi de această teroare creată de matematică.În acest univers încă necunoscut nouă, care este ferit de tot ce ţine de calcule sau  de alte informaţii nefolositoare,  cei doi băieţi, probabil că trăiesc fericiţi şi mulţumiţi că au reuşit ce doar cei puternic pot să facă:Au scăpat de “chinul cifrelor”. 
ACEST ARTICOLT ESTE UN PAMFLET ŞI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!                                        Realizat  de: Damian Șerban

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu